Autoritatea parinteasca

Sintagma este preluata din codurile francez si cel al provinciei canadiene Quebec, in scopul constituirii cadrului general legislativ cu privire la drepturile si indatoririle parintesti privind persoana si bunurile minorului, exercitarea autoritatii parintesti si decaderea din exercitiul drepturilor parintesti. Potrivit art. 483. – (1):
Autoritatea parinteasca este ansamblul de drepturi si indatoriri care privesc atat persoana cat si bunurile copilului si apartin in mod egal ambilor parinti.
Legiuitorul a stabilit ca parintii au atat dreptul cat si indatorirea de a creste copilul, asigurandu-i o dezvoltare fizica, mentala, spirituala, morala si sociala armonioasa. Acestia exercita impreuna autoritatea parinteasca, chiar si atunci cand sunt divortati sau despartiti in fapt. In acelasi cadru se reglementeaza notiuni cum sunt “locuinta copilului” si “administrarea bunurilor copilului”, pana cand acesta dobandeste capacitatea deplina de exercitiu.
In situatia existentei unor neintelegeri intre parinti, referitoare la exercitiul drepturilor sau la indeplinirea indatoririlor parintesti, se apeleaza la autoritatea tutelara. Aceasta institutie, dupa ce ii asculta pe parinti si ia act de concluziile anchetei psihosociale, se pronunta in interesul superior al minorului. Ascultarea copilului este obligatorie, potrivit dispozitiilor art. 264 al aceluiasi act normativ. Respectiv:
In procedurile administrative sau judiciare care il privesc, ascultarea copilului care a implinit varsta de 10 ani este obligatorie. Cu toate acestea, poate fi ascultat si copilul care nu a implinit varsta de 10 ani, daca autoritatea competenta considera ca acest lucru este necesar pentru solutionarea cauzei.
Parintii mai au obligatia fata de copil, printre altele, sa coopereze cu acesta, sa ii respecte viata intima si privata. Totodata, nu pot lua impotriva lui masuri disciplinare, decat cu respectarea propriei demnitatii. Aplicarea unor masuri ori pedepse fizice de genul celor ce pot afecta dezvoltarea fizica, psihica sau starea emotionala a copilului sunt absolut interzise. De asemenea, parintii isi indruma copilul potrivit propriilor convingeri in alegerea unui crez, neputandu-l insa obliga sa adere la o anumita religie sau cult religios. La varsta de 14 ani, copilul poate opta independent in alegerea propriei confesiunii religioase.
Cand exista motive temeinice, parintii ori reprezentantii legali ai copilului pot sa impiedice corespondenta (in special pe Internet) si legaturile personale ale copilului, in varsta de pana la 14 ani. Neintelegerile ivite se solutioneaza de catre instanta de tutela, in conditiile art. 264 citat anterior. Atunci cand copilul pleaca de acasa, refugiindu-se la alte persoane, parintii pot solicita instantei de tutela inapoierea acestuia. Cererea poate fi respinsa, numai daca inapoierea este vadit contrara intereselor copilului.
Dupa implinirea varstei de 14 ani, minorul poate opta pentru forma de invatamant sau pregatirea profesionala pe care o considera de cuviinta, ori chiar pentru locuinta pe care o doreste. In caz ca parintii nu sunt de acord, copilul poate sesiza instanta de tutela, iar aceasta decide in baza raportului de ancheta psihosociala, cu ascultarea celui in cauza.
Parintii mai sunt obligati sa-l intretina pe copilul devenit major, daca se afla in continuarea studiilor, pana la terminarea acestora, dar nu mai tarziu de varsta de 26 de ani.
In ceea ce priveste bunurile personale, parintii nu au niciun drept asupra patrimoniului copilului, si nici copilul asupra patrimoniului parintelui, cu exceptia dreptului la mostenire si la intretinere. Parintii au dreptul si obligatia de a administra bunurile copilului lor minor, reprezentandu-l in actele juridice civile. Dupa varsta de 14 ani, minorul isi poate exercita drepturile si executa obligatiile de unul singur, in conditiile legii si cu incuviintarea parintilor ori a instantelor de tutela.
Fata de tertii de buna-credinta, parintele care indeplineste singur un act curent privind exercitarea drepturilor si indatorilor sale se prezuma ca are si consimtamantul celuilalt parinte. Exceptie face situatia in care unul dintre parinti este declarat mort prin hotarare judecatoreasca, este pus sub interdictie, decazut din exercitiul drepturilor parintesti sau daca se afla in neputinta de a-si exprima vointa – caz in care celalalt parinte exercita singur autoritatea parinteasca.
Parintele care pune in pericol viata, sanatatea sau dezvoltarea copilului prin rele tratamente aplicate acestuia, prin consumul de alcool sau stupefiante, purtare abuziva, neglijenta grava in indeplinirea obligatiilor ori prin atingerea grava adusa interesului superior al copilului, poate fi decazut din exercitarea drepturilor parintesti. Aceasta masura nu-l scuteste pe parinte de obligatia de intretinere a copilului.

Drept Civil, Dreptul familiei

Comments are closed.